Comunicarea cibernetizata imi da impresia ca sunt aproape de prieteni, desi la mii de kilometri departare. In acelasi timp, realizez ca aceasta comunicare la distanta este superficiala, ne da posibilitatea de a spune numai ce vrem, de a arata numai ce avem chef, de a dezvalui sau ascunde dupa placul inimii. Intr-un contact direct, limbajul verbal si al corpului ne-ar da in vileag secretele, ceea ce ne face vulnerabili. Paradoxul este insa ca ceea ce simtim ca ne protejeaza pe noi de o invazie a intimitatii, ne raneste in cazul in care suntem supusi aceluiasi tratament de catre cei dragi noua. Ne simtim mintiti, cautam sa gasim explicatii de ce nu aflam una sau alta decat la mult timp dupa ce s-a petrecut faptul si dorim invariabil sa tragem la raspundere pe cel care ne-a ascuns informatiile, fara sa realizam ca si noi vom face exact acelasi lucru cu prima ocazie.
Oare dorim sa ii protejam pe cei dragi si de aceea le ascundem anumite lucruri, in special evenimente triste sau nedorite din viata noastra? Realizam ca in loc sa ii protejam temporar, nu facem decat sa ii ranim mai mult, pentru ca atunci cand aflam adevarul, nu numai ca ingrijorarea si supararea e aceeasi, dar se adauga si frustrarea ca am fost lasati pe dinafara?
Iata ceva care sa ne dea de gandit si noua insine, dar si celor care citesc aceste randuri.
Eu as zice ca aceasta minune a tehnicii este mai degraba un inger. Ce ne-am face in lipsa lui? Am vorbi scurt la telefon si, poate, ne-am scrie ceva scrisori. Si am reusi astfel sa comunicam intr-un mod mai autentic decat o facem cu ajutorul internetului? Nu cred, dimpotriva.
ReplyDeleteSunt de acord ca acest fel de comunicare iti permite sa dezvalui doar o parte a realitatii, dar daca ai fi fata in fata cu celalalt ai comunica mai adevarat? Cred ca fiecare are motivele lui (psihologice, care se trag, poate din anii copilariei), care il impiedica sa dezvaluie mai mult din ce este si ce i se intampla. Poate este teama ca, in loc de sprijinul necesar, gaseste reprosuri sau presiuni de a urma sfaturile celuilalt. Sau teama ca ceilalti cred ca tu esti cauza problemelor tale.
In concluzie, cred ca nu internetul este vinovat pentru lipsa unei comunicari autentice, ci noi insine si celalalt.
Asa ca...traisca internetul, dar nu in exces!
Noile mijloace de informație și comunicație au și ele, ca toate celelalte produse ale științei și tehnologiei, părți bune și părți rele. Dinamita lui Nobel distruge, dar fără ea s-ar face mai greu drumurile, tunelele etc. Automobilele ne duc mai repede dintr-o parte în alta, dar poluează, distrug echilibre naturale, ucid. Energia atomică ne-a arătat ce poate la Hiroșima, Nagasaki, Cernobîl, dar încălzește și luminează. Doar armele sunt făcute numai ca să ucidă.
ReplyDeleteDar nu am văzut ca ele să-i facă pe oameni mai fericiți. Fericirea se face din alte ingrediente, vechi de când lumea, și în care tehnologiile nu au nici o putere.
http://petrudumitriu.wordpress.com