MInunea tehnicii moderne - inger sau demon?

Destinul m-a dus departe de casa si de familia mea. Tehnica moderna, internetul, Skype, Facebook m-au readus aproape de cei dragi. Chiar acum cateva minute am avut o conversatie cu mama din Romania, cu sora din Italia, eu fiind in Statele Unite. Extraordinar, nu? Si totusi am un sentiment constant de iritare cu privire la aceste modalitati tehnice de comunicare. Sunt foarte fericita ca pot vorbi cu cei dragi de departe, ca ma pot vedea cu ei, ca pot intra in legatura cu oameni carora le-am pierdut urma cu ani in urma. Si totusi...

Comunicarea cibernetizata imi da impresia ca sunt aproape de prieteni, desi la mii de kilometri departare. In acelasi timp, realizez ca aceasta comunicare la distanta este superficiala, ne da posibilitatea de a spune numai ce vrem, de a arata numai ce avem chef, de a dezvalui sau ascunde dupa placul inimii. Intr-un contact direct, limbajul verbal si al corpului ne-ar da in vileag secretele, ceea ce ne face vulnerabili. Paradoxul este insa ca ceea ce simtim ca ne protejeaza pe noi de o invazie a intimitatii, ne raneste in cazul in care suntem supusi aceluiasi tratament de catre cei dragi noua. Ne simtim mintiti, cautam sa gasim explicatii de ce nu aflam una sau alta decat la mult timp dupa ce s-a petrecut faptul si dorim invariabil sa tragem la raspundere pe cel care ne-a ascuns informatiile, fara sa realizam ca si noi vom face exact acelasi lucru cu prima ocazie.

Oare dorim sa ii protejam pe cei dragi si de aceea le ascundem anumite lucruri, in special evenimente triste sau nedorite din viata noastra? Realizam ca in loc sa ii protejam temporar, nu facem decat sa ii ranim mai mult, pentru ca atunci cand aflam adevarul, nu numai ca ingrijorarea si supararea e aceeasi, dar se adauga si frustrarea ca am fost lasati pe dinafara?

Iata ceva care sa ne dea de gandit si noua insine, dar si celor care citesc aceste randuri.

De Ziua Femeii

Astazi e 8 Martie, ziua femeii. O zi in care am fost invatate de mici sa ne asteptam la urari, la flori, la felicitari. O zi in care daca nu primim aceste atentii, ne simtim neglijate. Citim prin carti romantice cum eroinele gasesc mai devreme sau mai tarziu cavalerul pe care l-au visat toata viata, gentlemanul care le aduce flori si felicitari asa cum fiecare dintre noi spera si asteapta. Si ne simtim adesea frustrate ca noi nu primim acest tratament. Si doar il meritam, nu?

Uitam insa de momentele cand nu e 8 Martie, cand partenerul nostru ne face un ceai cand stranutam, cand se ofera sa faca activitati care ni se par o corvoada, cand ne inveleste sa nu ne fie frig, cand vine sa ne spuna noapte buna in fiecare seara negresit. Toate aceste mici detalii constituie o viata impreuna, sunt semnul unei iubiri mai profunde decat orice urare de 8 Martie. Si totusi, fara gres, in fiecare an, in aceasta zi, astept sa primesc o floare, un sarut si o urare care sa vina spontan, fara sa fie cerute.

Poate ca este adevarat ca femeile nu sunt niciodata multumite cu ce au?